Cine n-are soacră, să-şi cumpere!

Nu subestima niciodată puterea de diagnostic a soacrei. Românul s-a născut doctor.
La primul strănut al copilului, începe diagnosticarea: „a tras aer rece pe gură cât am stat afară”, „i s-au răcit mâinile şi n-a vrut să-şi pună mănuşi”, „e înnorat afară şi e înşelătoare vremea” etc.
Copilul are un coşmar? Inadmisibil! Nu ştii TU de fapt ce se ascunde în spatele plânsetelor nocturne. Explicaţia vine în zorii zilei, după un oftat prelung în care se exprimă nemulţumirea faţă de situaţia în care s-a ajuns: „nu-mi place cum MI-a dormit azi-noapte. Cred că-l doare burtica, pentru că n-a stat la oliţă ieri” sau „a şi tuşit de câteva ori, cred că a răcit. Nu-i dăm niciun sirop? Mai bine nu-l mai scoatem afară câteva zile”. Nu se opreşte aici. Urmează: „îi fac o mămăliguță ca să-i fie caldă la gâtuț.” Copilul face imprudenţa să strănute a doua oară. „Sănătate! Dar strănuţi cam des, buni, şi nu-mi place!”.
Diagnosticul nu pare să fi convins audienţa (părinţii sceptici şi nerecunoscători ai valenţelor doctoriceşti) aşa că vine şi concluzia: „E deochiat. I-am zis şi de deochi…”. Hohote de râs înfundate. M-am înecat la rându-mi şi-mi vine să tuşesc. Fac eforturi considerabile să mă abţin, ca să nu mă transform în potenţial pacient al doamnei doctor.
Trec două zile şi copilul nu dă semne de boală. Nici atunci nu se acceptă posibilitatea că a avut un vis urât. Verdict final:  „Are organismul suficient de rezistent şi nu s-a prins răceala de el.”