O zi obişnuită în parc. Copilul îmi cere biscuiţi. Analizez de-a stânga şi de-a dreapta partenerii lui de joacă. Sunt aceiaşi ca-n fiecare zi, cu aceleaşi mame care îmi povestesc obsesiv, cotcodăcind precum găinile în faţa unui munte de grăunţe, despre obiceiurile lor alimentare. Nu neapărat ale lor, cât despre cele impuse copiilor. „A mea nu vrea să mănânce carne! I-am cumpărat special un curcan de ţară şi nici nu s-a atins de el! Nu-i dau nici lapte de vacă, nu-i plac nici ouăle…” aducea una din ele asupra audienţei lumina strălucitoare a cunoaşterii principiilor alimentare sănătoase. Discuţia a continuat până într-acolo încât am dedus că fetiţa de un an şi jumătate se hrăneşte doar cu seminţe şi paie. Şi asta pentru că aşa vrea ea, desigur. Printre altele, aflu că niciun gram de zahăr nu este permis. Deci cum să scot la iveală biscuiţii ceruţi de băiatul meu, fără să stârnesc pofte şi altor copii? Mă întreb asta cu voce tare, iar mamele sar degrabă să mă liniştească şi să mă judece totodată: Continuă lectura →