Parenting-ul pe alte continente

Thailanda
IMG_5814 (foto proprie)

 Pe un scuter încap mama şi copilul, cu vârsta între 3-4 ani. Siguranţa este dată de poziţia frontală şi de balansul cu picioarele care flutură în mers. Casca este opţională. O poartă doar cel cu capul suficient de mare pentru un astfel de accesoriu.

Emiratele Arabe Unite (fotografiere nepermisa) – fraţii apropiaţi ca vârstă, 2-4 ani, încap în acelaşi cărucior sport. Teoretic, încap. Practic, se îmbrâncesc şi se luptă pentru spaţiu, cel din faţă riscând oricând să fie catapultat din căruciorul neprevăzut pentru doi ocupanţi simultan. Sunt împinşi de fratele mai mare, în vârstă de 6-7 ani, care nu depăşeşte înălţimea căruciorului şi îl loveşte, astfel, de toate obstacolele care apar în cale. În aglomeraţia de la mall, activitatea devine de-a dreptul dureroasă pentru membrele inferioare ale trecătorilor.

China

IMG_4493

Mersul pe bicicletă se învaţă de la vârste fragede. Întâi pe cadru sau pe portbagajul bicicletei, după care se ocupă poziţia pe şa. În ţara în care se produce ORICE, genunchierele, cotierele şi casca sunt detalii de care nimeni nu pare să fi auzit. Ar trebui importate.

Hong Kong

2059257387_c90e14736f (întrucât fotografia originală este de negăsit, am înlocuit-o cu această imagine. Sursa google images.)

Căruciorul de copii serveşte la plimbatul câinilor. Patrupedul a obosit şi atunci, mămica grijulie, îl urcă în cărucior ca să se relaxeze cât ea împinge.

Lasă un comentariu