Relaxarea, bat-o vina!

relax1Am patru ore libere dimineaţa. Zilnic. Începând de azi. Prima senzaţie este de teamă. Am tânjit atâta vreme după câteva ore „în care să fac tot ce-mi doresc” iar acum, când în sfârşit le am, nu mai ştiu ce-mi doresc. În încercarea de a-mi reaminti ce voiam să fac, mă trezesc aspirând frenetic şi dând cu mopul, iar apoi râzând de mine pentru activităţile ridicole la care mă supun. Asta făceam oricum, chiar şi cu pruncul în preajmă, deci pentru ce-mi trebuiau orele libere?

Ia să stau puţin degeaba. Mă aşez în pat şi ţintesc tavanul cu privirea dar în curând bâţâi involuntar din picior, a nerăbdare. Halal relaxare! Mă uit la ceas. Nu mai trece odată timpul ca să revină băiatul de la joacă. Deschid o revistă şi citesc cu interes despre trendurile vestimentare. Hm! Ce interesant! Toate astea s-au purtat deja. Revine moda aşa curând?! Revizuiesc prima pagină şi constat că e o revistă veche. Mi-am definit primul scop: să ies la chioşcul de ziare şi să mă aprovizionez cu noutăţi! Bun. Şi apoi…văd eu ce fac!

Mai bine ies boem, la cafeneaua din colţul străzii, cu laptopul, cum am văzut prin filme. Poate găsesc mai multă inspiraţie pentru blog. Dar asta pot face şi acasă, fără să mă schimb de hainele comode.

Ştiu!! Voi face baie. Din aceea cu apă strânsă în cadă, nu duşurile de două minute pe ceas, făcute cu un picior afară din baie, gata oricând de fugă. Este o idee bună, dar nu pot face asta zilnic. Însă pentru astăzi este suficient. Să nu obosesc prea tare din prima zi!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s