La cumpărături cu copilul de doi ani

funny-mama-igMersul la cumpărături de alimente este o sarcină pe care o amân şi o deleg cât de mult posibil. Dar vine ziua în care TREBUIE să ajung OBLIGATORIU la market. Nu mai am scăpare. Acea zi a fost azi, când am constatat că dintr-o jumătate de borcan de zacuscă, o ceapă şi un iaurt chiar nu am ce găti. Am hotărât să merg la magazinul de peste drum, în ideea în care cumpăr chiar numai ce-mi trebuie urgent (ha, ha, ha! de câte ori ţi-ai spus asta?). Fac lista şi chem copilul la prelegere.

Eu:

– Mergem la market să cumpărăm una, alta. Te rog să nu umpli iar coşul cu biscuiţi şi cu orice altceva ţi se pare ţie atractiv pe raft dar de care nu avem nevoie.

Copilul:

– Hau, bau, miau.

Nu înţeleg nimic din ce spune dar sper să fie ascultător. Când să ieşim din casă, am parte de prima surpriză. Vrea să iasă afară cu bicicleta. Bine, mă gândesc. Putem să luăm şi bicicleta. Până la urmă, o să cumpăr maximum o pungă cu produse. Odată ajunşi la market, timpul petrecut acolo este de două ori mai mare. Jumătate din timp îl petrec urmărind lista şi punând în coş ceea ce trebuie. În cealaltă jumătate rearanjez pe rafturi tot ceea ce copilul a aruncat în coş inutil. La casă observ că s-au făcut trei pungi şi că nu pot renunţa la nimic. Toate sunt absolut necesare. Las’ că văd eu cum ajung acasă cu pungile într-o mână, cu bicicleta în alta (între timp s-a săturat de ea şi a abandonat-o) şi cu copilul care se opreşte să-mi arate fiecare răhăţel de pe stradă, invitându-mă să analizăm împreună dacă provine de la un căţel sau de la o pisică! La trecerea de pietoni mă strofoc să găsesc o soluţie să-l iau de mână pentru a trece strada. Reuşesc să eliberez un deget de la mâna cu pungi, mutând greutatea pe celelalte patru degete rămase, care mi se învineţesc instantaneu. Bretelele pungilor îmi întrerup, pentru moment, circulaţia sângelui către cele patru extremităţi. Am rezistat eu la naştere, deci cum să nu rezist până acasă?! Reuşim să trecem strada, cu chiu, cu vai şi ajungem la scara blocului. Las bicicleta din mână ca să pot deschide uşa principală. Copilul trece ca o pisică printre picioarele mele, dărâmând totul în calea lui. Bicicleta cade din locul în care stătea rezemată iar eu abia îmi găsesc echilibrul într-un şpagat precar, în încercarea de a prinde uşa cu un picior şi bicicleta cu celălalt. De ce nu ne naştem cu patru mâini?! Revărs totul pe jos, în scară, şi o iau de la capăt cu depozitarea pe braţe, ca să ajungem totuşi în casă. Băiatul, care de obicei urcă scările singur, cere ajutor. În timp ce evaluez ce poate rămâne în holul blocului pentru a fi recuperat mai târziu, Dumnezeu îmi trimite un ajutor în persoana unui vecin nesuferit, care se oferă să-mi asiste pruncul la urcatul scărilor. Nu mai e loc de mofturi. Am ajuns în casă. Ura! Despachetez pungile și constat că am cumpărat și cărat degeaba o caserolă cu legume pentru supă. Când o fi strecurat-o în plasă?! Sper să nu ajung într-o zi acasă cu vreun televizor pe care să n-am habar când l-am achiziţionat.

Reclame

5 gânduri despre &8222;La cumpărături cu copilul de doi ani&8221;

  1. hahaha, de aceea eu am rucsac si respect lista. In plus, conving copilul sa nu uite si sa imii aduca aminte mereu: sa luam piine, sa luam pufuleti, asa ca o sa repete ca o moara stricata: piine, pufuletim eventual i le dau in brate

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s